Există dovezi că oamenii nu sunt unicele animale capabile de a lua decizii morale. Ca exemplu, mai jos este un fragment de text din cartea Umbrele strămoşilor uitaţi, (Shadows of Forgotten Ancestors) scrisă de Sagan şi Druyan, despre un experiment realizat pe maimuţe macac.
„În cronicile eticii primatelor, există unele cazuri, care sună ca o parabolă. În condiţii de laborator, maimuţele erau hrănite numai dacă ele benevol trăgeau de un lanţ şi electrocutau o oarecare altă maimuţă a cărei agonie putea fi văzută uşor printr-o oglindă unidirecţională. Astfel, ele sufereau de foame. După ce au învăţat legătura, maimuţele frecvent refuzau să tragă de lanţ; într-un experiment numai 13% au făcut astfel – 87% au preferat să rămână flămânde. O maimuţă nu a mâncat aproape două săptămâni ca să nu-i pricinuiască rău camaradului său. Maimuţele care au fost electrocutate în experimentele precedente erau chiar mai puţin voitoare de a trage de lanţ. Statutul social corespunzător sau genul maimuţelor avea puţină influenţă asupra ezitării lor de a face rău celorlalţi.
Dacă să alegem între oamenii experimentatori, ce propuneau maimuţelor această afacere Faustiană, şi înseşi maimuţe – care mai bine sufereau de foame chinuitoare decât să provoace durere altor – simpatia noastră proprie nu este de partea cercetătorilor. Dar experimentele lor ne permit să zărim în alte fiinţe decât oamenii o bunăvoinţă cerească de a face sacrificii pentru a-i salva pe alţii – chiar pe cei care nu le sunt înrudiţi. După standardele convenţionale umane, aceste maimuţe – care nu au mers niciodată la o şcoală duminicală, nu au auzit niciodată de Cele Zece Porunci, nu au frecventat niciodată vreo lecţie de educaţie civică – par exemplare în substratul lor moral şi în curajoasa lor rezistenţă împotriva răului. Printre aceste maimuţe, cel puţin în acest caz, eroismul e o normă.”
Dacă circumstanţele ar fi inversate şi oamenilor prizonieri li s-ar fi oferit aceeaşi afacere de maimuţe cercetători, am proceda noi la fel? (Mai ales când ar fi existat vreo autoritate care ne-ar stimula să punem în funcţiune mecanismul, noi oamenii suntem tulburător de predispuşi să cauzăm durere – şi pentru o recompensă cu mult mai neînsemnată decât mâncarea pentru o maimuţă chinuită de foame [cf. Stanley Milgram, Supunerea Autorităţilor: O Cercetare Experimentală].) În istoria oamenilor sunt unităţi valoroase a căror memorie o venerăm pentru că ei s-au autosacrificat conştiincios pentru binele celorlalţi. Fiecăruia dintre ei îi corespunde o multitudine de persoane ce nu au făcut nimic.”
Discutând despre maimuţele care au ales să sufere de foame decât să cauzeze durere altcuiva, Drs. Sagan and Druyan au concluzionat: „ Poate am fi avut o viziune mai optimistă despre viitorul omenirii dacă am fi siguri că etica noastră corespunde standardelor maimuţelor?”
Aş fi vrut să adaug la aceasta, că stând şi imaginându-ne cum ne-am comporta noi înşine în situaţia în care au fost puse maimuţele, noi ar trebui să ne dăm seama că acest scenariu nu este unul ipotetic pentru noi. De fiecare dată când hotărâm să mâncăm sau nu carne, noi facem alegerea între a provoca sau nu suferinţă altora, pentru o recompensă cu mult mai mică decât era mâncarea pentru maimuţele chinuite de foame.
Spre deosebire de maimuţe, noi avem posibilitatea să ne satisfacem foamea fără a trage de lanţ. Acesta ar fi să consumăm mâncare vegetariană sau vegan, care de fapt se adeveresc a fi cu mult mai sănătoase pentru noi. De aceea, de fiecare dată când hotărâm să mâncăm carne, alegem să cauzăm suferinţa şi chiar moartea altora numai pentru a simţi plăcerea de a gusta carne – şi sunt foarte puţine forme de suferinţă în această lume care ar putea concura cu ceea ce se pricinuieşte în fermele moderne.
Totuşi, spre deosebire de maimuţe, noi nu suntem impuşi să urmărim chinurile groaznice ale victimelor noastre printr-o oglindă unidirecţională.