Categorie: De ce sa devii vegan?

Каждый день, не задумываясь, мы принимаем решения, которые затрагивают миллиарды существ, способных чувствовать боль. Мы делаем это не из жестокости, а по привычке, удобству и набору унаследованных предубеждений, которые мы редко подвергаем сомнению.

Животные чувствуют боль и страх. Мы не можем полностью понять их мыслительные процессы, но существует множество доказательств того, что у них сложная внутренняя жизнь. Но как мы можем узнать, чувствуют ли животные боль? Боль невидима, потому что это «психическое явление», которое нельзя наблюдать. Поскольку боль невидима, мы должны делать выводы о её наличии по таким поведенческим признакам, как сжатие тела, крик или отдергивание конечностей от источника, который вызывает боль. Мы также можем предположить, что животные чувствуют боль, используя аппарат для визуализации мозга, который показывает, что происходит в определенных областях мозга. В 2012 году группа ведущих нейробиологов подписала Кембриджскую декларацию о сознании животных, которая подтвердила, что:

«…люди — не единственные, кто обладает неврологическими субстратами, порождающими сознание».

Что мы едим и кто за это платит

Правильно ли причинять животным огромные страдания ради удовлетворения своих мимолетных желаний? Человек, употребляющий мясо, может сказать, что он не убивает и не причиняет боль. Но на самом деле, покупая мясо на рынке или в супермаркете, он платит кому-то другому за убийство животного. Таким образом, оплачивая это убийство, человек косвенно участвует в нем.

Многие оправдывают потребление продуктов животного происхождения тем, что животные обладают “более низким интеллектом”. Но ни одна когнитивная черта не отделяет всех людей от всех животных. У младенцев и людей с тяжелыми нарушениями мозга уровень сознания может быть ниже, чем у многих животных, которых мы едим. Если действительно меньший интеллект животных оправдывает наше отношение к ним, то у нас не должно быть никаких угрызений совести по отношению к менее интеллектуальным людям: мы должны откармливать и есть их, если захотим.

Что такое видоцентризм (спесишизм)?

Видоцентризм, видовая дискриминация или дискриминация по признаку вида — это предрассудок или предвзятость в пользу интересов членов своего вида по отношению к интересами других видов, основанная исключительно на принадлежности к этому виду. Этот предрассудок глубоко укоренен в традициях, которые веками формировали отношение людей к природе — животные являются всего лишь инструментами в человеческом использовании.

Этическая несостоятельность видовой дискриминации наиболее очевидна, когда мы сопоставляем тривиальные интересы людей с жизненно важными интересами животных. Удовольствие, получаемое от определенного кулинарного опыта, незначительное; интерес сознательного животного к продолжению жизни жизненно важен. Но люди часто решают, что их тривиальные интересы важнее жизненно важных интересов животных.

Вторичная форма видовой дискриминации возникает, когда мы придаем большее значение одним животным (например, собакам), чем другим животным с теми же потребностями и способностью страдать (например, свиньям), просто потому, что они принадлежат к другому виду.

За кулисами животноводческой индустрии

В глобальном масштабе люди ежегодно убивают более 100 миллиардов наземных позвоночных для еды. Только в Соединенных Штатах ежегодно убивают более 10 миллиардов наземных позвоночных. Подсчет водных животных сложнее, поскольку отрасль измеряет производство по весу, а не по количеству, но, по оценкам, ежегодно люди убивают до 2,2 триллиона рыб. Эти цифры не отражают качество жизни этих животных и обстоятельства их смерти. Но, учитывая то, что мы знаем об условиях промышленного животноводства, мы можем с уверенностью заключить, что подавляющее большинство из них жили и умирали в мучениях. Но не потому, что фермеры особенно жестоки, а потому, что механизмы рынка, требующие большей производительности при меньших затратах, сделали страдания структурно неизбежными.

Небольшие семейные фермы сейчас являются исключением. Промышленное сельское хозяйство находится под властью небольшого числа гигантских ферм. Эти концентрированные животноводческие комплексы предназначены для превращения животных в то, что в отрасли называют производственными единицами; живые организмы, которые превращают зерно и сою в животный белок. Благополучие животных учитывается лишь постольку, поскольку оно влияет на производительность.

Многие считают, что с животными, выращиваемыми для производства продуктов питания, обращаются хорошо, потому что в интересах производителей, чтобы животные были здоровы и не умирали, иначе это было бы невыгодно для агробизнеса. Доктор Бернар Роллен объясняет логику птицеферм: «С экономической точки зрения гораздо эффективнее размещать больше птиц в каждой клетке… Куры дешевые, а клетки дороги». Расчет производителей показывает, что выгоднее мириться с более высокой смертностью, чем инвестировать в улучшение условий содержания.

Промышленное птицеводство производит наибольшее количество животных среди всех отраслей. На типичной современной ферме содержится от 20 000 до 30 000 птиц в больших зданиях без окон, где корм, вода и освещение автоматически регулируются для ускорения роста. И в течение первой или двух недель яркий свет может быть включен двадцать три или даже двадцать четыре часа в сутки, чтобы стимулировать быстрый набор веса у цыплят.

К этому добавляется накопление аммиака из навоза. Университет Джорджии отмечает, что «повторное использование подстилки в течение одного, двух или более лет производства… стало отраслевым стандартом». У животных в таких условиях часто развиваются хронические респираторные заболевания и химические ожоги кожи от лежания на едкой подстилке. Поскольку один работник может контролировать сотни тысяч птиц, выявление и лечение больных птиц практически невозможно.

Бойни

Современные бойни рассчитаны на переработку тысяч животных в час, что делает внимательность и точность технически невозможными. Процесс оглушения (предназначенный для того, чтобы лишить животных сознания с помощью пневматического пистолета или электрической ванны перед забоем) часто дает сбой из-за скорости конвейерной линии. Питер Сингер в книге «Освобождение животных сегодня» пишет, что многих животных подвешивают и обескровливают, когда они еще находятся в полном сознании. Кроме самого момента смерти, животные переживают длительный период ужаса: их загоняют в шумные, пропахшие кровью коридоры, подвергая стрессу от наблюдения за смертью тех, кто проходит перед ними.

Большинство промышленных ферм не проводят забой животных на месте. Животных часто перевозят на большие расстояния в специализированные предприятия. В Европейском Союзе современное сельское хозяйство сильно фрагментировано: поросята могут родиться в Дании, быть перевезены в Польшу для откорма, а затем обратно в Нидерланды или Италию для забоя. Каждый перегон добавляет стресса к и без того мучительному существованию.

Заключение

В настоящее время человечество делает жизнь миллиардов животных на Земле мучительной в исторически беспрецедентных масштабах. Если убрать видоцентризм (предпосылку о том, что принадлежность к виду дает нам право игнорировать интересы животных), лежащую в основе нашей продовольственной системы, текущее положение вещей не может быть оправдано.

Эксплуатация животных — это рыночная система, которая напрямую реагирует на выбор потребителей. Давайте примем правильное решение за следующим приемом пищи.

Every day, without thinking much, we make decisions that affect billions of beings capable of feeling pain. We do not do it out of cruelty, but out of habit, convenience, and a set of inherited prejudices that we rarely question.

Animals feel pain and fear. We cannot fully understand their thought processes, but there is ample evidence that they have complex inner lives. But how do we know if animals feel pain? Pain is invisible because it is a “mental event” that cannot be observed. Because pain is invisible, we must infer its presence from behaviors such as writhing, screaming, or withdrawing limbs from sources that cause pain. We can also assume that animals feel pain using a brain imaging machine that shows what is happening in the relevant areas of the brain. In 2012, a group of leading neuroscientists signed the Cambridge Declaration on Animal Consciousness, which confirmed that:

“…humans are not the only ones who possess the neurological substrates that generate consciousness.”

What We Eat and Who Pays the Price

Is it right to cause enormous suffering to animals so that we can satisfy our fleeting desires? A person who eats meat might say that they don’t kill or cause pain. But in fact, when they buy meat at the supermarket, they pay for someone else to kill in their place. So, indirectly, this person participates in the killing of animals by supporting it financially.

Many justify the consumption of animal products by the fact that animals have “inferior intelligence”. But no cognitive trait clearly separates all humans from all animals. Infants and people with severe mental disabilities may have levels of consciousness lower than many of the animals we eat. If indeed the reduced intelligence of animals justifies our behavior toward them, then we should have no qualms about treating less intelligent humans similarly: fattening them up and eating them, if we so choose.

What is Speciesism?

Speciesism (species discrimination) is a prejudice or bias in favor of the interests of members of one’s own species over those of other species, based solely on membership in that species. This prejudice is deeply rooted in traditions that have shaped people’s attitudes toward nature for centuries—animals are merely tools for human use.

The ethical failure of speciesism is most evident when we weigh the trivial interests of humans against the vital interests of animals. The pleasure derived from a particular culinary experience is trivial; the interest of a conscious animal in continuing to live is vital. But people often decide that their trivial interests are more important than the vital interests of nonhuman animals.

A secondary form of speciesism occurs when we give more importance to some animals (dogs, for example) than to other animals with the same needs and capacity to suffer (such as pigs) simply because they belong to a different species.

Behind the Animal Industry

Globally, humans kill more than 100 billion terrestrial vertebrates per year for food. In the United States alone, more than 10 billion terrestrial vertebrates are killed annually. Aquatic animals are harder to count accurately because the industry measures production by weight, not number, but estimates suggest that up to 2.2 trillion fishes are killed each year. These figures do not reflect the quality of life these animals had, nor the manner in which they died. But given what we know about the conditions of industrial production, we can safely conclude that the vast majority lived and died in pain. However, not because farm operators are particularly cruel, but because market forces, demanding greater productivity at lower cost, made suffering structurally inevitable.

The small family farm is now the exception. Industrial agriculture is dominated by a small number of giant farms. These concentrated animal feeding operations are designed to transform animals into what the industry calls production units; living organisms that turn grains and soy into animal protein. Animal welfare is considered only insofar as it affects productivity.

Many believe that animals raised for food are treated well because it is in the producers’ interest that the animals are healthy and do not die, otherwise it would not be profitable for agribusiness. Dr. Bernard Rollin explains the logic of poultry farms: “From an economic point of view, it is much more efficient to cram more birds into each cage … Chickens are cheap, but cages are expensive.” Producers calculate that it is more profitable to accept higher mortality than to invest in better conditions. 

Industrial chicken farming produces the largest number of animals of any industry. A typical modern farm houses 20,000 to 30,000 birds in large, windowless buildings where feed, water, and lighting are automatically controlled to accelerate growth. And for the first week or two, bright lights may be on for twenty-three or even twenty-four hours a day to stimulate rapid weight gain in the chicks.

Added to this is the build-up of ammonia from the manure. The University of Georgia notes that “reusing litter for one, two, or more years of production…has become the industry standard”. Animals in these conditions commonly develop chronic respiratory diseases and chemical burns to their skin from lying on corrosive bedding. Because a single worker may oversee hundreds of thousands of birds, identifying and treating sick birds is virtually impossible.

Slaughterhouses

Today’s slaughterhouses are designed to process thousands of animals per hour, a rate at which individual attention and precision are structurally impossible. The stunning process (intended to render animals unconscious by means of a captive bolt gun or electric bath before slaughter) frequently fails due to the pace of the processing line. Peter Singer in Animal Liberation Now writes that many animals are hung and bled while still fully conscious. Beyond the moment of death, the animals go through a prolonged period of terror: they are herded through noisy, blood-smelling corridors, subjected to the stress of witnessing the deaths of those in front of them.

Most factory farms do not perform slaughter on site. Animals are often transported long distances to specialized facilities. Within the European Union, modern agriculture is highly fragmented: piglets may be born in Denmark, transported to Poland for fattening, and then transported back to the Netherlands or Italy for slaughter. Each journey adds layers of stress to an already torturous existence.

Conclusion

Humanity is currently making the lives of billions of animals on Earth torturous, on a scale unprecedented in history. This would be logically unjustifiable if we were to remove the speciesist assumption (the premise that membership in a species entitles us to ignore the interests of animals) that underpins our food system.

Animal exploitation is a market-driven system that responds directly to consumer choices. Let’s make the right decision at our next meal.

În fiecare zi, fără să ne gândim prea mult, luăm decizii care afectează miliarde de ființe capabile să simtă durere. Nu o facem din cruzime, o facem din obișnuință, din comoditate și dintr-un set de prejudecăți moștenite pe care rareori le punem la îndoială.

Animalele simt durere și spaimă. Nu putem înțelege pe deplin procesele lor de gândire, dar există dovezi ample că ele au vieți interioare complexe. Dar cum putem ști dacă animalele simt durere? Durerea este invizibilă deoarece este un “eveniment mental” care nu poate fi observat. Deoarece durerea este invizibilă, trebuie să deducem prezența ei din comportamente precum zvârcolire, țipete sau retragerea membrilor de lângă surse ce pot provoca durere. De asemenea, putem presupune că animalele simt durere cu ajutorul unui aparat de imagistică cerebrală care indică ce se întâmplă în zonele relevante ale creierului. În 2012, un grup de oameni de știință de renume din domeniul neuroștiinței au semnat Declarația de la Cambridge privind conștiința animalelor prin care au confirmat că:

“…oamenii nu sunt singurii care posedă substraturile neurologice care generează conștiința.”

Ce mâncăm și cine plătește prețul

Oare este corect să le cauzăm animalelor suferințe enorme ca să ne putem satisface niște dorințe fugitive? Omul care se hrănește cu carne ar putea spune că el nu omoară și nu cauzează durere. Dar de fapt, acesta când cumpără carnea la piață sau la supermarket, plătește pentru ca altcineva să omoare în locul său. Deci, indirect, această persoană participă la omorârea animalelor prin susținere financiară.

Mulți justifică consumul de produse animale prin faptul că animalele au o “inteligență inferioară”. Dar nicio trăsătură cognitivă nu separă clar toți oamenii de toate animalele. Sugarii și oamenii cu dizabilități mintale severe pot avea niveluri de conștiință inferioare celor ale multor animale pe care le mâncăm. Dacă într-adevăr inteligența redusă a animalelor justifică comportamentul nostru față de ele, atunci nu ar trebui să avem rezervări în a trata oamenii mai puțin inteligenți în mod similar: să-i îngrășăm și să-i mâncăm, dacă am dori să facem asta.

Ce este Speciismul?

Speciismul (discriminare pe baza speciei) este o prejudecată sau o părtinire în favoarea intereselor membrilor propriei specii față de cele ale altor specii, bazată exclusiv pe apartenența la o specie. Această prejudecată are rădăcini adânci în tradiții care au modelat atitudinea oamenilor față de natură timp de secole — animalele sunt doar instrumente pentru uzul uman.

Eșecul etic al speciismului este cel mai evident atunci când punem în balanță interesele umane nesemnificative și interesele vitale ale animalelor. Plăcerea derivată dintr-o anumită experiență culinară este trivială; interesul unui animal conștient de a-și continua viața este vital. Dar adesea oamenii decid că interesele lor triviale sunt mai importante decât interesele vitale ale animalelor non-umane.

O formă secundară de specism apare atunci când acordăm mai multă importanță unor animale (câinilor, de exemplu) decât altor animale cu aceleași nevoi și capacități de a suferi (precum porcii) doar pentru că aparțin unei specii diferite.

În spatele industriei animale

La nivel global, oamenii ucid peste 100 de miliarde de animale vertebrate terestre pe an pentru a se hrăni. Numai în Statele Unite se ucid anual peste 10 miliarde de vertebrate terestre. Animalele acvatice sunt mai greu de numărat cu precizie, deoarece industria măsoară producția în funcție de greutate, nu de număr, dar estimările sugerează că până la 2,2 trilioane de pești sunt uciși în fiecare an. Aceste cifre nu reflectă calitatea vieții pe care au avut-o aceste animale, nici modul în care au murit. Dar, având în vedere ceea ce știm despre condițiile de producție industrială, putem concluziona cu siguranță că marea majoritate au trăit și au murit în durere. Însă nu pentru că operatorii fermelor sunt deosebit de cruzi, ci pentru că forțele pieței, care cer o productivitate mai mare la un cost mai mic, fac suferința inevitabilă din punct de vedere structural.

Mica fermă familială este acum o excepție. Agricultura industrială este dominată de un număr mic de ferme uriașe. Aceste operațiuni concentrate de hrănire a animalelor sunt concepute pentru a transforma animalele în ceea ce industria numește unități de producție; organisme vii care transformă cerealele și soia în proteine animale. Bunăstarea animalelor este luată în considerare doar în măsura în care afectează productivitatea.

Mulți cred că animalele crescute pentru hrană sunt tratate bine, deoarece este în interesul producătorilor ca animalele să fie sănătoase și să nu moară, pentru că altfel nu ar fi profitabil pentru agrobusiness. Dr. Bernard Rollin explică logica fermelor de păsări: „Din punct de vedere economic, este mult mai eficient să înghesui mai multe păsări în fiecare cușcă … Găinile sunt ieftine, dar cuștile sunt scumpe.” Producătorii calculează că este mai profitabil să accepte o mortalitate mai mărită decât să investească în condiții mai bune.

Creșterea industrială a puilor produce cel mai mare număr de animale din orice sector. O fermă contemporană tipică adăpostește între 20.000 și 30.000 de păsări în hale mari, fără ferestre, unde hrana, apa și iluminatul sunt controlate automat pentru a accelera creșterea. Iar în prima sau a doua săptămână, lumină puternică poate fi pornită timp de douăzeci și trei sau chiar douăzeci și patru de ore pe zi, pentru a stimula creșterea rapidă în greutate a puilor. 

La aceasta se adaugă acumularea de amoniac din dejecții. Universitatea din Georgia notează că “reutilizarea așternutului timp de unul, doi sau mai mulți ani de producție…a devenit un standard în industrie”. Animalele aflate în aceste condiții dezvoltă în mod obișnuit boli respiratorii cronice și arsuri chimice pe piele din cauza faptului că stau pe așternut coroziv. Deoarece un singur muncitor poate supraveghea sute de mii de păsări, identificarea și tratarea păsărilor bolnave este practic imposibilă.

Abatoarele

Abatoarele de astăzi sunt proiectate să proceseze mii de animale pe oră, o viteză la care abordarea individuală sau precizia sunt tehnic imposibile. Procesul de asomare (menit să le facă pe animale inconștiente prin intermediul unui pistol cu bolț captiv sau al unei băi electrice înainte de sacrificare) eșuează frecvent din cauza ritmului liniei de procesare. Peter Singer în Animal Liberation Now scrie că multe animale sunt agățate și sângerate în timp ce sunt încă pe deplin conștiente. Dincolo de momentul morții, animalele trec printr-o perioadă prelungită de teroare: sunt împinse prin coridoare zgomotoase cu miros de sânge, supuse stresului de a asista la moartea celor din fața lor.

Majoritatea fermelor industriale nu efectuează sacrificarea la fața locului. Animalele sunt transportate adesea pe distanțe mari către facilități specializate. În cadrul Uniunii Europene, agricultura modernă este extrem de fragmentată: purceii se pot naște în Danemarca, pot fi transportați în Polonia pentru îngrășare și apoi transportați din nou în Olanda sau Italia pentru sacrificare. Fiecare călătorie adaugă straturi de stres la o existență deja chinuitoare.

Concluzie

În prezent, omenirea face ca viața a miliarde de animale de pe Pământ să fie chinuitoare, la o scară fără precedent în istorie. Acest lucru ar fi logic nejustificabil dacă am elimina presupunerea speciistă (premisa că apartenența la o specie ne dă dreptul să ignorăm interesele animalelor) care stă la baza sistemului nostru alimentar.

Exploatarea animalelor este un sistem determinat de piață, care răspunde direct la alegerile consumatorilor. Haideți să facem decizia corectă la următoarea noastră masă.

Vegetarienismul este un pas spre o societate perfecta si cei ce se gindesc la el ca la un avantaj, pot fi considerati intr-un rind cu astfel de oameni ca: Pitagora, Socrate, Platon, Leonardo da Vinci, John Milton, Sir Isaac Newton, Volter, Benjamin Franklin, Jean-Jacques Rousseau, Lev Tolstoi, Albert Einstein, Lamartine, George Bernard Shaw  Buddha, Empedocle, Epicur, Ovidiu, Seneca, Bacon, Adam Smith, Shiller, Repin, Struve, Paul MccArtney si multi multi altii. Continuă lectura „Vegetarieni celebri”

în societate există o părere înrădăcinată că fără carne nu poţi supravieţui. Aceasta părere este eronată şi nu se bazează pe argumente ştiinţifice solide. Din contra ultimele cercetări au demonstrat ca o dietă vegetariană balansată e mai sănătoasă şi este adecvată atât pentru copii cât şi pentru maturi. În prezent pe pământ există peste 9 procente de vegetarieni, ce e aproximativ 600 milioane de oameni sănătoşi şi fericiţi.

Continuă lectura „Ca Să Fim Mai Sănătoşi”

„Nu exista o diferenţă fundamentala intre om şi animalele superioare din punct de vedere al facultăţilor mentale… Animalele inferioare, ca şi omul, simt placere şi durere, fericire, suferinţa.”
Charles Darwin

În zilele noastre mulţi oameni se liniştesc cu ideea ca animalele sunt omorâte prin  metode „umane”. Însă, din păcate aceasta impresie nu are nimic comun cu realitatea… Continuă lectura „Ca Să Micşorăm Suferinţa şi Cruzimea”

Carnea este produsul pe care il folosesc minoritatea pe baza majorităţii. Pentru a obţine carne, cerealele care ar putea fi folosite pentru alimentaţia oamenilor, sunt date animalelor. Conform datelor Ministerului agriculturii SUA, mai multe de 90% din toate cerealele produse în America, sunt folosite pentru hrănirea animalelor şi păsărilor.

Este nevoie de 16 kilograme de proteine vegetale pentru a produce 1 kilogram de proteine animale! A produce un kilogram de carne necesita Continuă lectura „Ca să ajungă mâncare la toţi”